Maladiile cutiei toracice sunt foarte diverse. Din acest motiv metodica de examinare a bolnavilor cu patologii chirurgicale şi traume ale ţesuturilor moi a toracelui, carcasei costale, organelor cavităţii pleurale şi mediastinului diferă semnificativ. Însă, în toate cazurile examenul trebuie să fie atent şi să includă determinarea semnelor de bază şi celor mai tipice ale patologiei:

Acuze:

Durerile apar în caz de contuzii, fracturi de coaste, procese inflamatorii, tumori.

Dispneea se datorează reducerii capacităţii funcţionale a plămânilor pentru schimbul de gaze – în caz de colabare a plămânului, traume, afecţiuni inflamatorii etc.

Tuse, febra şi frison, fatigabilitate etc.

Istoricul bolii:

Circumstanţele traumei, caracterul factorului traumatizant, timpul şi consecutivitatea apariţiei simptomelor.

Maladii în antecedente: bronşită şi pneumonii, tumori, intervenţii chirurgicale.

Examenul obiectiv:

Inspecţia cutiei toracice se efectuează în ortostatism, clinostatism şi poziţie şezând în dependenţă de caracterul afecţiunii şi starea pacientului. Se atrage atenţie la forma cutiei toracice, simetricitatea acesteia, prezenţa deformaţiilor, tipul respiraţiei (toracică, abdominală sau mixtă), forma respiraţiei (superficială, profundă, dificilă), reţinerea unilaterală a cutiei toracice în actul de respiraţie.

La palpare se determină sau se confirmă prezenţa deformaţiilor, dureri în zona focarului patologic (fractură, colecţie purulentă, tumoare), se apreciază vibraţia vocală, se examinează ganglionii limfatici.

Percuţia permite de a depista matitate sau, din contra, sunet percutor timpanic deasupra cavităţii pleurale (în caz de acumulare de lichid sau aer în aceasta) sau deasupra focarului inflamator intrapulmonar.

La auscultarea plămânilor poate fi stabilită atât diminuarea respiraţiei (în caz de abces pulmonar, empiemă, hemotorace) sau dispariţia completă a acesteia (pneumotorace) cât şi un şir de alte semne auscultative.

Inflamatia cronicã este caracterizatã de constituirea lentã si evolutia prelungitã a leziunior la nivelul cãrora predominã proliferarea celularã. Aceastã proliferare constã dupã cum s-a mentionat dintr-o hiperplazie a celulelor participante la reactia imunã, ca si din hiperplazia tesutului conjunctiv la început sub formã de tesut conjunctiv tânãr, de granulatie, care cu timpul se transformã în tesut conjunctiv fibros. Aparitia unei cantitãti imporatnte de tesut conjunctiv neoformat face ca în cazul inflamatiei cronice sã nu se mai poatã realiza rezolutia completã a celulelor inflamatoare, cum se întâmplã în multe din cazurile de inflamatie acutã. Factorii responsabili de producerea inflamatiilor acute pot determinã si inflamatii cronice, în ultima eventualitate actionând într-o formã atenuatã dar actiunea lor fiind prelungitã.

Perirectita acuta. Perirectita reprezinta inflamatia acuta sau cronica a tesutului celulo-adipos peri-rectal. Afecteaza, de regula, 0,5% din populatie, iar in structura patologiilor rectului alcatuieste 15,1 %. Perirectita este o boala a maturilor. Se intalneste de doua ori mai frecvent la barbati, varsta variind intre 30-50 de ani.

Etiopatogenie. Perirectita este provocata de microflora asociata aeroba si anaeroba(colibacili, stafilococi, bacili gram-pozitivi si gram-negativi, bacili anaerobi sporogeni si nesporogeni).

Portile de intrare a florei m

Panaritiu - Infectie acuta a unui deget de la mana sau, mai rar, de la picior.

Panaritiul este o afectiune frecventa, ce decurge din inocularea intr-un deget a unui germene, de cele mai multe ori un stafilococ, de catre o aschie, o intepatura sau printr-o plaga.

Neisseria gonorrhoeae este un coc gram-negativ, cu diametrul de 0.6 - 1.0 µm, uzual observat în perechi cu suprafeţele concave alăturate. In prelevate patologice (puroi, exsudate) se localizează frecvent intracelular în leucocite polimorfonucleare (neutrofile). Imobil, posedă fimbrii cu lungimea de câţiva micrometri. În funcţie de prezenţa fimbriilor se cunosc patru tipuri de N. gonorrhoeae : T1, T2, T3, T4